top of page

Confederatia

Razboiul de secesiune

Uniunea

Harta politica a Statelor Unite  in timpul Razboiului de secesiune

 

                                                                 Cauzele razboiului

 

Spre sfarsitul anilor 1850, temerile Sudului de a nu pierde teren in fata politicii  de antisclavie a Nordului au dus la tensiune maxima dupa un deceniu de instabilitate politica. Ascensiunea politicianului republican Abraham Lincoln la presedentie din anul 1860 a insemnat, totodata, o campanie mai aspra asupra abolitionarii sclaviei. Acest fapt a fost vazut de catre cele 7 state din Sud, Carolina de Sud, Alabama, Texas, Georgia, Mississippi, Louisiana si Florida; ca o incalcare vehementa a drepturilor constitutionale si ca o incercare de abolire a sclaviei.  Printre alte cauze ale razboiului se numara sectionalismul (cauzat de cresterea sclaviei in Sud, in timp ce ea a disparut incet in Nord) si diferentele economice intre Nord si Sud, desi majoritatea istoricilor moderni sunt in dezacord cu determinismul economic extrem al istoricului Charles Beard si afirma ca economiile Nordului și Sudului erau in mare parte complementare. In cele din urma, diferentele tot mai aparente dintre societatea din Nord si cea din Sud impreuna cu opiniile contradictorii asupra sclaviei au avut ca urmare cel mai sangeros conflict cunoscut de tanara natiune americana in toata istoria sa.

Ceremonia de inaugurare a presedintelui Abraham Lincoln
                                     4 martie 1861

                                                Inceputul si desfasurarea razboiului

 

La scurt timp dupa victoria in alegeri a presedintelui Abraham Lincoln, Carolina de Sud a fost cea dintai din viitoarele state confederate, declarand secesiune, urmata de alte 6 state sclavagiste din Sud mentionate mai sus. In ciuda incercarilor noului presedinte de a mentine tara unita, noul  presedinte proclamat al Confederatiei, Jefferson Davis, a ordonat armtei sudiste in comanda lui Beauregard sa atace cu artilerie fortul Sumter, unul din ultimele forturi controlate de Nord pe teritoriul Confederatiei, la data de 12 aprilie 1861, fortand capitularea garnizoanei unioniste. Presedintele Lincoln a cerut mobilizarea a 75.000 de soldati din toate statele din Nord, pe o perioada de 90 de zile. Alte 4 state care pana la momentul dat refuzasera in repetate randuri aderarea la Confederatie au declarat secesiunea, luand partea Confederatiei : Arkansas, Carolina de Nord, Tennessee si Virginia. Winfeld Scott, comandantul armatei Statelor Unite, a pus bazele planului Anaconda, aprobat mai tarziu de catre presedintele Lincoln. Acesta se rezuma la blocada navala a  principalelor porturi din Sud pentru slabirea economiei sudiste si capturarea raului Mississippi pentru a imparti Sudul in doua. Planul acesta a avut ca urmari hiperinflatie si revolta in Sud, rezultand mai apoi la ruinarea economiei sudiste.

Fortul Sumter
Teatrul de Vest

In timp ce pe frontul estic armata confederata a obtinut victorii semnificative, pe frontul vestic au avut mari probleme inca de la inceputul razboiului cand au pierdut statul Missouri in urma Bataliei de la Pea Ridge. Statul Kentucky, neutral pana in acel moment, s-a intros impotriva Confederatiei din pricina invaziei orasului Columbus. Nashville si Tennessee au cazut sub controlul Uniunii la inceputul lui 1862.

 

Controlul raului Mississippi a fost asigurat de catre Uniune in urma cuceririi Insulei nr. 10 si a portului New Orleans. Doar fortul Vicksburg de pe rau mai ramanea in calea Uniunii. Gen. Braxton Bragg a obtinut o victorie neinsemnata in urma celei de a doua invadare confederata in statul Kentucky la Batalia de la Perryville, fiind mai apoi invins la Batalia de la Stones River de catre gen. William Rosecrans. Singura victorie confederata concreta in Vest a fost Batalia de la Chickamauga, fortandu-l sa se retraga la Chattanooga, oras asediat de catre Bragg in cele din urma. 

 

Rolul cheie in campaniile vestice ale Uniunii l-a avut gen. Ulysses Grant, jucand un rol decisiv in obtinerea victoriilor la forturile Donelson si Henry, efectiv cucerind raurile Tennessee si Cumberland, urmand mai apoi Batalia de la Shiloh, in urma caruia obiectivul principal al armatei confederate de a opri avansarea armatelor unioniste in statul Mississippi a dat gres. Batalia de la Vicksburg, considerata si ea ca punctul de cotitura a frontului vestic, a ajutat la obtinerea controlului deplin al raului Mississippi de catre Uniune. In final, Grant a marsaluit in ajutorul lui Rosecrans, invingandu-l pe generalul confederat Bragg la Chattanooga, astfel deschizand o cale libera catre Atlanta, in inima Confederatiei. In urma victoriilor lui Grant, el a fost numit comandantul tuturor armatelor unioniste.

Generalul Grant la Cold Harbor, la un an dupa campaniile sale din teatrul vestic.

Caricatura a planului Anaconda 
Teatrul de Est

In iulie 1861, rezistenta puternica a fortelor confederate din Virginia s-a manifestat in Prima Batalie de la Bull Run, unde fortele unioniste conduse de gen. Irvin McDowell au fost nevoite sa se retraga inapoi la Washington D.C de catre armata confederata condusa de Beauregard si Joseph Johnston. Esecul armatei unioniste si alarmarea infrangerii a determinat Congresul SUA sa adopte rezolutia Crittenden-Johnson, conform careia razboiul nu consta numai in abolirea sclaviei, ci consta in esenta pastrarea Uniunii. Razboiul a fost reluat cu mai mare intensitate in 1862 dupa ce gen. George McClellan a preluat conducerea Armatei Potomacului. La ordinele presedintelui Lincoln de a incepe ofensiva, Armata Potomacului a atacat Virginia in primavara anului 1862, McClellan ajungand la portile capitalei confederate Richmond. Multumita gen. Joseph Johnston, avansarea lui McClellan a fost oprita la Batalia celor Sapte Pini, ca mai apoi gen. confederat Robert Lee si subordonatii sai sa-l invinga pe McClellan la Batalia de Sapte Zile, fortand retragerea Armatei Potomacului. Campania din Virginia de Nord, unde A Doua Batalie de la Bull Run a avut loc, s-a incheiat tot cu victoria armatei confederate conduse de Robert Lee.

 

Motivata in urma victoriilor, armata confederata a inteprins prima invasie in teritoriul unionis, in frunte cu gen. Robert Lee. Acesta, insa, a fost oprit la Batalia de la Antietam in Maryland, septembrie 1862. Aceasta batalie avea sa fie cea mai sangeroasa din istoria militara a Statelor Unite pana atunci. Armata confederata s-a retras inapoi in Virginia, inainte de a putea fi distrusa. Gen. McClellan a fost inlocuit cu Gen. Ambrose Burnside deoarece nu a reusit sa anihileze armata confederata pe deplin. In cele din urma, Burnside a fost inlocuit si el dupa pierderea Bataliei de la Fredericksburg. Noul general, Joseph Hooker a esuat, dupa Burnside, fiind umilit in Batalia de la Chancellorsville, unde numarul trupelor unioniste era dublu fata de cel al armatei confederate. Joseph Hooker a fost, la randul sau, inlocuit cu gen. George Meade, in timpul celei de a doua invazie confederata in Nord. Meade a reusit sa il opreasca pe generalul confederat Robert Lee la Batalia de la Gettysburg, cea mai sangeroasa batalie din tot razboiul. Aceasta batalie este considerata punctul de cotitura al razboiului. Totusi, presedintele Lincoln nu a acceptat faptul ca Meade nu a interceptat retragere armatei confederate, asa ca a decis sa caute pe frontul vestic un nou general.

                                        Sfarsitul razboiului
La inceputul anului 1864, presedintele Lincoln l-a ales ca si comandant al tuturor armatelor unioniste pe Ulysses Grant. Acesta a preluat controlul direct al Armatei Potomacului si l-a desemnat pe gen. William Tecumseh Sherman la comanda armatelor din Vest. Uniunea incepea un nou plan de ofensiva, pe baza conceptului de 'razboi total', si anume distrugerea completa a infrastructurii, economiei si fortei militare sudiste. Planul lui Grant era de a porni ofensiva catre Confederatie din mai multe directii: Meade si Butler aveau sa avanseze spre Lee langa Richmond, gen. Franz Sigel avea sa atace Valea Shenandoah, Sherman avea sa captureze Atlanta si sa inainteze spre oceanul Atlantic, gen. George Crook si William Averell aveau sa intercepteze liniile de aprovizionare confederate din Virginia de Vest, iar gen. Nathaniel Banks avea sa ocupe orasul Mobile, din Alabama.
 
Obiectivul principal al Uniunii era sa-l forteze pe generalul confederat Robert Lee in retragere, punandu-l in defensiva Richmondului, unde avea sa fie infrant. Armatele Uniunii au incercat flancarea armatei confederate din Virginia, unde batalii precum cele de la Spotsylvania, Wilderness si Cold Harbor s-au soldat cu pierderi mari in ambele tabere, dar efectiv l-au fortat pe Lee in retragere continua. In ciuda bataliilor costisitoare, generalul Grant a continuat lupta, blocand armata confederata la Petersburg, Virginia. Asediul asupra orasului Petersburg a durat 9 luni si a constat in lupte aprige in transee.
 
In acest timp, dupa pierderea increderii in Franz Sigel, Grant l-a desemnat pe gen. Phillip Sheridan la comanda, fiind un comandant destul de agresiv incat sa obtina victoria in Valea Shenandoah. Dupa izbanda sa impotriva armatei confederate condusa de Jubal Early, Sheridan a ordonat distrugerea bazei agricole din Valea Shenandoah.
 
Generalul William Sherman a parasit Chattanooga pentru a marsalui spre Atlanta, invingandu-i pe generalii confederati James Hood si Joseph Johnston pe drum. Caderea Atlantei a avut loc pe data de 2 septembrie 1864. La scurt timp, James Hood a fost invins decisiv la Batalia de la Nashville.
 
Sherman a parasit Atlanta, distrugand circa 20% din fermele Georgiei, ajungand la Savannah in decembrie, 1864. De acolo, Sherman a continuat spre Nord prin Carolina de Sud si Nord, ajungand in cele din urma la granita cu Virginia, punand si mai multa presiune asupra liniilor defensive ale lui Lee. 
 
Dupa esecul in repetate randuri de a elibera perimetrul Petersburg-Richmond de sub asediu, Lee a decis ca Richmondul, capitala Confederatiei, nu putea fi salvata, evacuandu-si armata afectata de dezertari si lipsa de resurse.
 
Robert Lee s-a predat la 9 Aprilie, 1865, la Tribunalul Appomattox dupa 4 ani de lupte. Izbanda impotriva Uniunii era imposibila din toate punctele de vedere. Pe 14 Aprilie, presedintele Lincoln a fost asasinat de catre simpatizantul sudist, John Wilkes Booth. Dupa moartea lui Abraham Lincoln, Andrew Johnson a preluat presedentia. Intre timp, fortele confederate s-au predat una dupa alta la sosirea vestii ca Lee a renuntat la lupta. Andrew Johnson a declarat sfarsitul rebeliunii pe 9 Mai, 1865, iar urmatoarea zi presedintele confederat Jefferson Davis a fost capturat.
 
 
 
 
 

Pierderile teritoriale suferite de Confederatie pe parcursul razboiului

bottom of page